În comuna Corbu, primele şcoli au fost înfiinţate începând cu 1881.
În perioada ocupaţiei bulgare (1817 – 1818), şcolile româneşti au fost ruinate, iar arhivele acestora arse. În satele cu etnici majoritari bulgari, au fost răspândite cărţi gratuite în limba bulgară, iar şcolile au fost încadrate cu învăţători din armată, după ce au fost demobilizați.
După Primul Război Mondial, şcoala din Vadu a fost complet distrusă, iar cele din Corbu de Jos și Corbu de Sus deteriorate parţial.
Pe 20 ianuarie 1919 s-a constituit comitetul şcolar în satul Gargalîcu Mic (Corbu de Jos) şi pe 12 octombrie 1919 în Gargalîcul Mare (Corbu de Sus). Aceste comitete au contribuit substanţial la construirea, dotarea şcolilor şi la supravegherea bunului mers al învăţământului. În consiliile școlare erau aleși “gospodarii satului”, precum și primarul, preotul și învățătorul, care, la investire, depuneau un jurământ de credință.
În iarna lui 1935, primăria din Corbu a aprobat un teren în locul oborului. Tot în această perioadă s-a construit şi noua şcoală din Corbu de Jos. Şcoala cuprindea 4 săli de clasă, o cancelarie şi o sală de recreaţie. Şcoala a fost ridicată şi cu sprijinul oferit de Maria Simizeanu, care, în 1940, a lăsat prin testament 67 ha de teren (Casei Şcoalelor), ajutoare băneşti şi materiale copiilor şi familiilor sărace din Corbu, precum și două burse pentru elevii merituoşi.
După această dată, şi-au desfăşurat activitatea cu multă pasiune şi devotament, învăţători titulari: în Corbu de Sus – Ion Simion, Victoria Stănei, Demetra Stănei, Ortansa Simion; în Corbu de Jos – Constantin Topârceanu (director de şcoală până în 1948), Cornelia Topârceanu, Gheorghe Andreescu, Iulia Andreescu; în satul Luminiţa – învăţător Vioreanu, iar în Vadu – Şulă Constantin.
În timpul războiului, activitatea şcolară a fost puternic perturbată de concentrarea sau mobilizarea unor învăţători. În anii 1942 – 1943, au fost concentraţi învăţătorii Lică Trifan și Gheorghe Andreescu. Pentru a-i înlocui la catedră, s-a apelat la preoţii Constantin Rodideală şi Dinu Soare. Venit de la Limanu, judeţul Constanţa, învăţătorul Ion Spânu a predat la şcoala din Corbu de Jos din 11.01.1941. În acelaşi an, a fost mobilizat și chiar în primele luni de război, a căzut la datorie. Deşi spaţiul pentru desfăşurarea procesului de învăţământ era şi-aşa insuficient, în ianuarie 1941 se pun la dispoziţia armatei germane două săli de clasă, iar la 1 august, două companii ale Flotei Aero-staţie Bucureşti sunt cartiruite la şcoala primară din Corbu de Jos. Elevii au fost nevoiţi să înveţe în cantina şcolii, sau în alte locaţii. Tot în această perioadă, elevii au fost angrenaţi în diferite munci agricole – prăşit, supravegherea vitelor la păşunat, ajutor la secerat și la culesul plantelor medicinale, la strângerea și uscarea plantelor medicinale, în cadrul acţiunii “Munca de război” (30 de zile vara), au participat și elevi din Constanţa – Ionescu Maria, cls. a II a de la Liceul Industrial și Coconcea Georgeta Victoria, cls. a VI a, de la Liceul “Domniţa Elena”. În aceste condiţii, prezenţa elevilor la şcoală era destul de slabă şi foarte puţini reuşeau să termine şapte clase primare.
Încă din 1945, au fost înlocuite manualele vechi şi întrebuinţate numai cele aprobate de noul regim. A fost demarat programul de alfabetizare, care s-a desfășurat până în 1957. În acest program erau cuprinşi neştiutorii de carte cu vârste între 12 și 50 de ani. Pregătirea grupelor cădea în sarcina personalului didactic. Cei înscrişi trebuiau să-şi însuşească cititul, socotitul, şi să posede cunoştinţe de istorie şi geografie. În urma cursurilor, primeau certificate de două clase sau de patru clase. În 1946, în Corbu de Jos erau înscrişi 22 de băieți şi 60 de fete, din care frecventau cursurile 18 băieți şi 45 de fete. Pe 6 iunie 1946 s-a înfiinţat pe lângă şcoala din Corbu de Jos, un cămin de zi, unde erau cazaţi elevi din satele comunei.
Încadrarea cu personal didactic a şcolilor s-a îmbunătăţit mult, chiar dacă nu toţi aveau studii superioare. Au apărut primii dascăli originari din comuna Corbu: Pase Irina, Danilescu Elena, Cojocaru Cornelia (căsătorită Berbecaru), Anton Mihăilă, Stratulat Elena, Ghinea Eugenia, Găvenea Gheorghe (căsătorit cu Pârvu Aurica). Profesori cu pregătire medie, dar cu multă pasiune pentru predare, putem nominaliza pe: Bratu Ion (matematică), Petcu Maria (limba rusă), Seceac Angela (limba română), şi alții. Cadrele didactice din cele trei sate ale comunei au fost angrenate în toate acţiunile şcolare și extraşcolare. Dintre aceştia putem aminti: Corbu de Jos – Sofica Ion, Garibaldi Stere, Gaiţă Alexandru, Iliescu Maria; Corbu de Sus – Ecaterina Nicuţ, Băluţă Stelian, Vlăducu Gheorghe, Alexandru şi Ecaterina Şerban, Vasile Nicolae; Vadu – Paraschiv Sandu, Rașid Omer, Neacşu Dacia.
După 1970, toate catedrele erau ocupate de profesori calificaţi: Papuc Speranţa (limba română), Cârlig Rodica (matematică), Găvenea Gheorghe (istorie şi geografie). Promovabilitatea a crescut an de an, aşa cum rezultă în situaţia şcolară între anii 1950 – 1969.
Între anii 1975 – 1989, învăţământul românesc a fost cel mai îndoctrinat de comunişti. În ciuda acestui fenomen, şcoala din Corbu a atins apogeul prin calitatea predării, responsabilitatea cadrelor didactice din cele trei unităţi ale comunei, prin performanţele vizibile la nivelul numărului de absolvenţi de liceu şi facultăţi. Catedrele s-au ocupat prin repartiţie guvernamentală de către profesori şi învăţători calificaţi, unii din sat, alţii navetişti. Cei născuţi în Corbu au constituit un fel de nucleu ce a asigurat coeziunea tuturor intelectualilor ce s-au perindat prin comună: profesori, ingineri, medici, asistenţi medicali, primari sau activişti de partid.
Înainte de 1989, pe 15 septembrie clopoţelul suna pentru adunarea elevilor. Pe lângă materiile obișnuite, se țineau ore de Agricultură, Constituție (cunoștințe despre stat și drept), PTAP (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei) și Practica productivă, cu care se începea noul an școlar. După festivitatea de deschidere, când, pe terenul de sport, se așezau ordonați în careu elevii și părinții lor, școala se amâna cu 4-5 săptămâni. Începea ceea ce în comunism a fost ani la rând cunoscut drept “practica agricolă”. La ea participau, cu mic cu mare, toţi tinerii de şcoală începând cu clasa a V-a şi terminând cu studenţii. Zilnic, timp de cel puţin două săptămâni, inclusiv sâmbăta, elevii erau duşi pe câmp, pe jos, cu autobuzele sau în remorci de tractoare. Împreună cu elevii, făceau practică agricolă, “patriotică şi voluntară”, şi profesorii. Muncile prestate erau cele care necesitau multă forță de muncă, într-un timp scurt : depănușarea porumbului, culesul strugurilor, al fructelor, recuperarea cartofilor rămași în urma recoltărilor mecanizate și altele asemenea. O altă activitate prestată în școli era creșterea viermilor de mătase. Câteva săli de clasă erau transformate în crescătorii, unde se amenajau schele din lemn, pe care se așezau viermii „de mătase”. Hrana lor era stânsă și adusă chiar de elevi. Se organizau deplasări la livada de duzi de la marginea satului, spre CAP, sau fiecare elev aducea, obligatoriu, câte o pungă plină de frunze de dud. Frunzele, erau așezate cu migală, de către elevi, peste straturile de larve, care se hraneau cu acestea. Campania se încheia după ce larvele își țeseau coconul în jurul lor, acestea fiind colectate și distribuite intreprinderilor de prelucrare a mătăsii.
După anul 1961, la conducerea școlilor s-au aflat peste 40 de directori, dintre care amintim pe Boțoc Traian (10 ani), Novac Lucia și Borandă Janeta (7 ani), Gaiță Alexandru, Bică Silvia și Badea Elena (5 ani) – la Corbu de Jos. La Corbu de Sus s-au remarcat Vasile Nicolae (10 ani), Bică Silvia (8 ani), Trandafir Stela (6 ani) și altii, care au ocupat postul de director perioade mai scurte de timp.